Comunicat de presa proiect Innovation Norway

0
93

 

 

Bușteni, 18 Ianuarie 2022

Comunicat de presă

Hidro Jepi SA anunță începerea implementării proiectului cu titlul “Creșterea capacității de a furniza energie regenerabilă din hidroenergie pentru Hidro Jepi SA”/ „Increased capacity to deliver renewable energy from hydropower for Hidro Jepi SA”, proiect finanțat cu sprijinul granturilor acordate de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin mecanismul financiar SEE 2014-2021, în cadrul „Programului de Energie din România”, apelul 1.1 Hidroenergie.

Promotor proiect: HIDRO JEPI S.A., țara: ROMÂNIA
Partener proiect: MINIHYDRO NORGE AS, țara: NORVEGIA
Durata proiectului: 01.12.2021 – 31.12.2022

Evenimentul de lansare a proiectului va avea loc la sediul Hidro Jepi SA din Bdul. Libertatii 90, Loc. Busteni, Jud. Prahova, Romania, în data de 25.01.2022, începând cu ora 11:00.

La eveniment se poate participa și online, datele de conectare/transmisie urmând sa fie comunicate către participanți cu o zi înaintea evenimentului.

Hidro Jepi SA este o companie românească, înființată în 1882, când și-a construit renumele de una dintre cele mai mari companii producătoare de hârtie, datorită poziționării geografice și accesului la resurse naturale.

Ca urmare a schimbărilor de piața care au avut loc de-a lungul anilor, compania și-a schimbat principala activitate, trecând de la producția de hârtie la exploatarea surselor de apă pe care compania le gestionează, apă care este folosită pentru producerea de energie electrică.

Proiectul pe care urmează să îl implementăm urmărește extinderea acestei capacități și exploatarea potențialului hidroenergetic suplimentar al următoarelor captări de apă: Urlătoarea Mică 1, Valea Comorilor 1 și Valea Spumoasa la Bazinul de Joncțiune.

Necesitatea acestui proiect este direct legată de potențialul de a produce energie electrică verde prin valorificarea potențialului hidroenergetic disponibil, existent pe versantul estic al munților Caraiman din masivul Bucegi.

Ca răspuns la această necesitate, Hidro Jepi SA intenționează să construiască în cadrul acestui proiect o nouă microhidrocentrala care să utilizeze potențialul hidroenergetic al captărilor de apă nominalizate, punând sub presiune aducțiile existente și plasând un grup hidroenergetic într-o clădire care va fi construită în apropierea bazinului de joncțiune. Apa turbinata in noua microhidrocentrala va produce apoi energie regenerabila si in MHC1 (in functiune in prezent) amplasata in aval.

Principalele activități care urmează a fi implementate în cadrul acestui proiect constau în construirea unei noi microhidrocentrale și activitățile necesare pentru valorificarea potentialului hidroenergetic existent.

Proiectul este finanțat cu sprijinul granturilor acordate de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin mecanismul financiar SEE 2014-2021, în cadrul „Programului de Energie din România”, apelul 1.1 Hidroenergie.


Pentru detalii și confirmarea participării la eveniment, ne puteți contacta la:
Telefon: 0244-320.229 / 0244-320.091
Email: secretariat@hidrojepi.ro